bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.
 

 

Cuvânt de întâmpinare al Părintelui Director

Pr. prof. Codin ȘIMONCA-OPRIȚA
Directorul Seminarului

Din experiența noastră de viață știm că anii tinereții, pe lângă frumusețea și elanul lor, se cade să fie, mai ales în cazul unor teologi, ani ai dedicării, ai unei munci susținute în drumul ascendent al propriei deveniri. Trăim vremuri în care suntem îndemnați să conștientizăm cât se poate de bine ce înseamnă implicarea tinerilor în schimbarea la față a lumii, citirea semnelor vremii.

Învățăturile ortodoxe sunt veșnice, nepieritoare și neschimbabile, ele trebuind să devină coordonatele esențiale ale propriei noastre vieți. Propovăduirea acestei învățături trebuie să fie adaptată la lumea și la vremurile în care trăim. Astfel, este un lucru cât se poate de obișnuit ca o școala să dețină un site, unde să fie prezentate informații și date actuale despre activitatea din respectiva instituție de învățământ.

În cazul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Arad, site-ul nu este menit doar să informeze, să prezinte date istorice sau de actualitate, ci, mai mult decât atât, are rolul de a reprezenta imaginea evidentă a felului în care o mână de seminariști, tineri entuziaști și plini de nădejde, înțeleg să își slujească Biserica și semenii.

Înțelegând așadar importanța acestui site pentru activitatea misionară a seminariștilor, nu ne rămâne decât să salutăm această inițiativă și să vă întâmpinăm cu dragoste, măcar prin intermediul acestui site, în școala în care învață și se formează viitorii slujitori ai Sfintelor Altare, și nu numai, îndemnându-vă să considerați eforturile elevilor la justa valoare, demnă de o slujire creștină autentică.

 


Cuvântul Duhovnicului
De ce un site al Seminarului?
Pr. prof. Teodor PAVEL
Duhovnic (spiritual)

 

Se spune adesea că, în vremurile în care trăim, implicarea în acțiuni de reconstrucție a valorilor morale ale societății e misiunea cea mai importantă, pentru Biserică și reprezentanții acesteia, lucru pe deplin justificat prin aceea că Biserica, prin însăși menirea sa, își desfășoară activitatea în lume, cu oamenii și alături de ei.

În acest sens, redactarea unui site al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Arad, înțeleasă ca un "apostolat social" printre tinerii și credincioșii Bisericii noastre, este cât se poate de binevenită, cu atât mai mult cu cât acest gest pornește din sinceritate și din dorința curată de a prezenta lucrurile frumoase pe care seminariștii le trăiesc zi de zi, în școala în care învață.

Ne exprimăm, pe această cale, sprijinul necondiționat pentru aceasta lucrare înfăptuită de elevii Seminarului și vă asigurăm că toate lucrurile pe care le veți descoperi în acest site despre Seminarul Ortodox din Arad reprezintă modul propriu al seminariștilor de a dovedi că anii tinereții lor sunt cei mai frumoși, pentru că acțiunile pe care le întreprind sunt unele dedicate, în care se implica efectiv, în transformarea spirituală a acestei lumi.

 

 

"Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale, ci fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția"
I Timotei 4, 12

 
eXTReMe Tracker
 

Site realizat sub coordonarea Domnului profesor Petru JIGOREA, de catre elevii I. Razvan CALINOVICI (grafica si design) si Catalin-Cornelius POPI (viziune de ansamblu; redactare texte), din clasa a XIII-a B - in anul 2004, intretinerea si actualizarea s-au facut de catre prof Fabian TRINC