Contributia profesorului Trifon Lugojan
Inca de la inceputurile patrunderii crestinismului
pe meleagurile locuite de stramosii nostri a patruns si cultul implicat
de acesta si desigur muzica specifica.
Aceasta muzica (Bizantina si Psalitica) a fost pastrata pe intregul
teritoriu romanesc. Chiar si in conditile speciale din Transilvania
si Banat, romanii au tinut permanent legatura cu fratii lor de peste
munti; astfel incat muzica bisericeasca s-a pastrat in tiparele traditionale
ale muzicii de origine bizantina. Totusi unele modificari au existat,
influentele patrunzand cel mai probabil din folclor datorita crestinismului
popular pe care l-a avut cantarea de strana de aici.
In a doua jumatate a secolului al XIX-lea incepe introducerea muzicii
armonice in Biserica Romana, in paralel cu cantarea amofona traditionala.
Cu urmari benefice, acest important pas facut in cultul nostru a avut
insa si unele neajunsuri, cauzate de faptul ca daca e sa se introduca
corul in cult, atunci trebuie armonizate cantarile traditionale ale
noastre in cel mai duhovnicesc mod posibil.
Unul dintre compozitorii care au inteles aceasta a fost Trifon Lugojan,
profesor al Institutului Teologic Pedagogic din Arad.
Acesta a fixat pe note toate cantarile bisericesti din Eparhia Aradului
pastrandu-se pana azi vii, ca o dovada a importantei sale misiuni pe
aceste binecuvantate plaiuri.